Muguri - Spike translation in German

Muguri

Eu, eu

Eu sunt timpul, secunda și clipa
Șansa, regretul, risipa
Ce încă respectă și pleacă privirea
Sunt dragostea, ura și dezamăgirea

Eu? Sunt ce-mi apără spatele
Sunt și sora, și fratele
Zidul cu găuri uitat ca speranțele
Lupta și morții, eroii și gloanțele

Eu? Sunt cerneala pe foaie
Vărsată ca lacrimi în ploaie
Sunt tot ce v-am dat și vreau înapoi
Că eu sunt tot ce rămâne din voi

Lăsați mugurii să înflorească
Și-așa au înghețat prea mult în ger
Lăsați țara asta, nu-i a voastră
Și luați și lanțurile, de pe noi, de fier

Eu, eu nu tac dе gura lumii
Când unii mai fac pe nebunii
Când alții mă văd unde vor еi
Da' viața din mine tu n-o iei

Nu-mi vine să cred unde sunt
Sau că te-am crezut pe cuvânt, tu
Tu nu mă mai pui la pământ, nu
Pământul e tot ce am sfânt eu

Eu nu tac de gura lumii
Când unii mai fac pe nebunii
Când urlă prin mine frustrarea
Sfârșitul e drumul și calea

Rămân doar copiii, speranțele
Istoria uită nuanțele
Și trece prin mine ca gloanțele
Da' sufletul meu n-are granițe

Lăsați mugurii să înflorească
Și-așa au înghețat prea mult în ger
Lăsați țara asta, nu-i a voastră
Și luați și lanțurile, de pe noi, de fier

Knospen

Ich, ich

Ich bin die Zeit, die Sekunde und der Augenblick
Die Chance, das Bedauern, die Verschwendung
Die noch respektiert und den Blick senkt
Ich bin die Liebe, der Hass und die Enttäuschung

Ich? Ich bin das, was meinen Rücken schützt
Ich bin sowohl Schwester als auch Bruder
Die Wand mit Löchern, vergessen wie die Hoffnungen
Der Kampf und die Toten, die Helden und die Kugeln

Ich? Ich bin die Tinte auf dem Papier
Vergossen wie Tränen im Regen
Ich bin alles, was ich euch gab und zurückhaben will
Denn ich bin alles, was von euch bleibt

Lasst die Knospen erblühen
Sie haben ohnehin zu lange im Frost gefroren
Lasst dieses Land, es gehört nicht euch
Und nehmt die Ketten von uns, die eisernen

Ich, ich schweige nicht vor dem Gerede der Leute
Wenn manche sich verrückt anstellen
Wenn andere mich sehen, wo sie wollen
Aber das Leben aus mir nimmst du nicht, Liebste

Ich kann nicht glauben, wo ich bin
Oder dass ich dir, Liebste, aufs Wort geglaubt habe
Du wirfst mich nicht mehr zu Boden, nein
Die Erde ist alles, was mir heilig ist

Ich schweige nicht vor dem Gerede der Leute
Wenn manche sich verrückt anstellen
Wenn die Frustration durch mich schreit
Das Ende ist der Weg und die Straße

Es bleiben nur die Kinder, die Hoffnungen
Die Geschichte vergisst die Nuancen
Und geht durch mich wie die Kugeln
Aber meine Seele hat keine Grenzen

Lasst die Knospen erblühen
Sie haben ohnehin zu lange im Frost gefroren
Lasst dieses Land, es gehört nicht euch
Und nehmt die Ketten von uns, die eisernen