Текст и перевод песни Zdob și Zdub - Înțelept, Codrule, Ești...

Înțelept, Codrule, Ești...

Înțelept, codrule, ești,
Nicăieri nu te grăbești
Între foșnet de copaci
Stai și taci, doar stai și taci.
Şi câtu-i ziua de mare
Crengile le-nalţi spre soare
Şi-adânceşti cu semeţie
Rădăcinile în glie.
Eşti şi casă şi cetate
Pentru orice vietate
Eşti azil şi adăpost,
Eşti şi purtător de rost.
Vin în tine să se adune
zâne rele, zâne bune
păsări mici cu triluri rare
bufniţe, ciocănitoare,
căpriori şi căprioare,
vrăjitori şi vrăjitoare
şi găseşte fiecare
găzduire şi-alinare.
Tu nu spui nici un cuvânt
Frunzele foșnesc în vânt
Într-o lume trecătoare
N-au cuvintele valoare
Nimeni nu poate să știe
Să exprime veșnicia
Numai soarele și cerul,
Numai codrul și tăcerea.
Numai frunza ta vorbeşte
Şi pe soare îl slăveşte
Numai păsările cântă
Şi slăvesc prin cânt pământul
Orice iarbă şi jivină
Slăveşte viaţa, lumina,
Şi crescând spre cer, copacii,
Slăvesc liniştea şi pacea
Iar stejarii seculari
Voievozi şi gospodari
Cu rădăcini împlântate
În vremuri îndepărtate
Din frunziş mereu şoptesc
Şi parcă îşi povestesc
Câte-au fost în viaţa lor
De-a lungul veacurilor.
Codrule, tu stai, fârtate
Când în jur aleargă toate,
Şi cum stai tu, te străbate,
Ca un vânt, eternitatea.
Mulţumim, codrule, ţie,
Că ne ţii în veşnicie!

Sage, Forêt, Tu Es...

Sage, forêt, tu es,
Tu ne te presses nulle part
Au milieu du bruissement des arbres
Tu restes et tu te tais, tu restes et tu te tais.
Et aussi longtemps que le jour est grand
Tes branches s'élèvent vers le soleil
Et tu enfonces avec fierté
Tes racines dans la terre.
Tu es à la fois maison et forteresse
Pour toute créature vivante
Tu es un refuge et un abri,
Tu es aussi un porteur de sagesse.
Ils viennent se rassembler en toi
Des fées méchantes, des fées bienveillantes
Petits oiseaux aux chants rares
Hiboux, pics,
Chevreuils et biches,
Sorciers et sorcières
Et chacun trouve
Un abri et du réconfort.
Tu ne dis aucun mot
Les feuilles bruissent dans le vent
Dans un monde éphémère
Les mots n'ont aucune valeur
Personne ne peut savoir
Exprimer l'éternité
Seul le soleil et le ciel,
Seule la forêt et le silence.
Seule ta feuille parle
Et glorifie le soleil
Seuls les oiseaux chantent
Et chantent la terre
Toute herbe et toute créature
Célébre la vie, la lumière,
Et en poussant vers le ciel, les arbres,
Célébrent le calme et la paix
Et les chênes centenaires
Princes et maîtres
Avec des racines implantées
Dans des temps lointains
Chuchotent toujours dans le feuillage
Et semblent se raconter
Ce qu'ils ont vécu dans leur vie
Au fil des siècles.
Forêt, tu restes, immobile
Alors que tout autour court,
Et comme tu restes, tu es traversé,
Comme un vent, l'éternité.
Merci, forêt, à toi,
Pour nous garder dans l'éternité !